Capacitatea de stocare a energiei din România o să ajung la minimum 4 GW putere la finalul anului viitor, a declarat vicepreședintele Asociației Române pentru Energie Eoliană (RWEA), Liviu Gavrilă.
”Stocarea trebuie implementată la capacitatea și la volumul de care are România nevoie. Nu trebuie să ne uităm nici la Bulgaria, nici la Ungaria. Noi trebuie să facem un zoom out. Ne uităm pe piața regională, dar ne gândim la atuurile noastre: mix energetic, perspectivă economică, perspectivă climatică și așa mai departe. Ne uităm pe o curbă de proiecte care se întâmplă, ne uităm pe evoluția consumului, ne uităm pe niște lucruri și o să ne răspundem și din punct de vedere al stocării. Stocarea din punctul nostru de vedere o să ajungă la minimum 4 gigawați putere la finalul anului următor”, a precizat Liviu Gavrilă, la lansarea celei de-a treia ediții a Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă din România.
Potrivit acestuia, România va ajunge la finalul acestui an la o capacitate de stocare a energiei de 2 GW, cu 4 GW putere instalată.
El a afirmat că Bulgaria are o capacitate de stocare în acest moment cuprinsă între 6 și 8 GW putere, iar capacitatea instalată cuprinsă între 12 și 15 GW.
”Eu cred în România, în momentul în care va ajunge în apropierea acestei puteri, tot de 6-7, cu un minim de 3 – 4 ore să ajungă la un nivel de stabilitate și care o să ajute ca acest ecart mare în acest moment între prețul de gol și prețul de vârf să scadă semnificativ”, a spus Liviu Gavrilă.
La rândul său, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a spus că România are resurse de a produce energie, dar potențialul nu ține loc de investiții, fiind nevoie de rețele moderne, de capacități de stocare, de proceduri mai simple și mai ales de predictibilitate.
El a menționat că următoarea etapă a tranziției energetice nu mai este doar despre câtă energie regenerabilă producem, ci despre capacitatea noastră de a o folosi eficient.
Potrivit acestuia, România are resurse de a produce energie, are potențialul oferit de Marea Neagră, o poziție geografică importantă și putem să devenim un actor energetic relevant în regiune,
„Dar potențialul acesta despre care vorbim nu ține loc de investiții. Avem nevoie de rețele moderne, de capacități de stocare, de proceduri mai simple și mai ales de predictibilitate pentru cei care investesc. Este exact direcția pe care am susținut-o și în Parlamentul European. În negocierile privind bugetul Uniunii Europene am cerut mai mulți bani pentru infrastructură și interconectări”, a afirmat, într-un mesaj video, Victor Negrescu, la lansarea celei de-a treia ediții a Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă din România.


