Potrivit Planului Național Integrat Energie și Schimbări Climatice (PNIESC) 2021-2030, România își propune o țintă de 30,7% a ponderii energiei din surse regenerabile în consumul total. Printre alte surse de energie regenerabilă ce va conduce, în final, la atingerea obiectivului, PNIESC menționată și biomasa din agricultură.
Sursele regenerabile de energie (SRE) sunt definite încă din anul 2008, prin Legea 220, prin care s-a stabilit sistemul de promovare a producerii energiei din surse regenerabile. Ba chiar și în Codul Fiscal sunt definite: „prin surse regenerabile de energie se înțelege surse precum: eoliană, solară, geotermală, a valurilor, a mareelor, energia hidro-, biomasă, gaz de fermentare a deșeurilor, gaz de fermentare a nămolurilor din instalațiile de epurare a apelor uzate, biogaz și altele asemenea”. Mai mult, legea 220/2008 prevedea, inițial, că se acordă 3 certificate verzi pentru fiecare MWh livrat în rețeaua de energie electrică de producătorii de energie electrică din biomasă, biogaz, biolichid, gaz de fermentare a deșeurilor, energie geotermală și gazele combustibile asociate.
Astfel, biomasa are o mare importanță în atingerea țintelor asumate de România, mai ales în ceea ce privește SRE pentru încălzire și răcire. În principiu, prin biomasă înțelegem în special lemnele de foc, utilizate în aproape jumătate de țară pentru încălzire. Dar, biomasa poate să provină și din agricultură: paie, tulpini (floarea- soarelui, soia), frunze (sfeclă), păstăi (soia, fasole), coji (nuci, alune) etc.
PNIESC, însă, ne lămurește: ”Potențialul de biomasă din agricultură, reprezentat în principal de tulpini, inclusiv ciocălăi de porumb a fost estimat între 21,5 și 35,8 milioane de tone, având drept referință producția anului 2017, conform Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea”.
Nu știm dacă cel care a redactat acest punct din PNIESC a scris și acest paragraf sau acesta a fost scris de către cei de la Institutul ”Fundulea” și preluat în PNIESC, dar, dacă tot a folosit un regionalism (”ciocălăi”), frumos ar fi fost să-și mențină poziția! Astfel, mult mai nimerit ar fi fost să se refere la ”ciocălăii de cucuruz!” Ca să știm despre ce vorbim! De ce or trebui să folosească regionalisme, pe care destul de puțini oameni le înțeleg, când ar fi putut să utilizeze mult mai cunoscutul ”cocean de porumb”!
