Autoritățile sunt convinse că, de anul viitor, criza lemnului de foc va fi mult diminuată, pentru că va putea fi pusă în aplicare legea prin care populația va putea cumpăra lemn furnizat de pădurile statului. Pe de altă parte, pădurea trebuie exploatată, ca să se poată regenera, susțin forestierii prezenți, joi, la deschiderea târgului „Forest România”, de la Zizin, Brașov.
„Resursa de lemn de foc pentru 2017 s-a vândut în anul 2016, de aceea suntem într-o criză de resurse. Vom încerca să punem pe piaţă o cantitate de material lemnos şi anul acesta, dar începând de anul viitor cantitatea va fi mai mare”, a declarat Istrate Şteţco, secretar de stat pentru păduri la Ministerul Apelor şi Pădurilor, informează Agerpres. „Eu estimez că începând din 2018 criza de lemn de foc se va diminua şi va trebui să găsim o soluţie pe termen lung pentru o altă formă de încălzire a populaţiei, nu doar cu lemn de foc, ci, aşa cum fac ţările civilizate, cu încălzire centrală pe biomasă. Şi cred că putem să dăm certificate verzi sau să subvenţionăm căldura distribuită populaţiei, nu să dăm certificate verzi pentru electricitate”, a afirmat Şteţco.
Secretarul de stat a susţinut că în ultima perioadă s-au tăiat legal circa 17-18 milioane metri cubi de lemn, din care trei milioane de metri cubi au rămas pentru industrie.
„De aici pleacă toată această criză. Este o resursă limitată, posibilitatea pădurilor este la 22 de milioane metri cubi şi se recoltează doar 18 milioane de metri cubi. Suntem într-o analiză, să vedem de ce. Agenţii ar dori să ia cât mai mult şi să se dezvolte, populaţia doreşte să-şi încălzească locuinţa, cei din sectorul mobilă vor să facă mobilă bazându-se pe aceeaşi resursă şi sigur că nu ajunge. Tocmai din această cauză am modificat legislaţia, am obligat Regia Naţională a Pădurilor şi UAT-urile să scoată lucrările de îngrijire şi arboretul, curăţări accidentale până la trei hectare compacte şi cele dispersate şi lemnul de foc rezultat să fie pus la dispoziţia populaţiei pentru a rezolva această criză. Sigur, nu se va rezolva în totalitate, pentru că nu avem resurse”, a explicat Istrate Şteţco.
El a adăugat că faţă de anul trecut, când la dispoziţia populaţiei a fost o cantitate de 400.000 de metri cubi de lemn de foc, în 2017, cantitatea a ajuns la patru milioane de metri cubi. Conform Institutului Naţional de Statistică, 3,5 milioane de gospodării se încălzesc pe bază de biomasă.
„Exploatarea ajută pădurea să se regenereze”
Preşedintele Asociaţiei Forestierilor din România (ASFOR), Nicolae Ţucunel, susține că pădurea are nevoie de exploatare, pentru că astfel se asigură perpetuarea acesteia.
„Vreau să vă asigur că pădurea are mare nevoie de intervenţia omului. Exploatările forestiere nu sunt doar un act agresiv asupra pădurii, aşa cum se prezintă aproape în toată mass-media, exploatările forestiere sunt un act de cultură. Prin asta pădurea este îngrijită, este un produs biologic al naturii, ca şi celelalte produse care se recoltează în fiecare toamnă – porumb, cartofi. Ce s-ar întâmpla dacă ar fi lăsate pe câmp? Vedeţi câtă preocupare există de la a planta până la a întreţine prin exploataţie forestieră pădurea, astfel încât să-i asigurăm dezvoltarea durabilă, dar în acelaşi timp să valorificăm un produs biologic care, dacă nu ar fi extras, ar muri în picioare şi am pierde o valoare economică acumulată în 100 de ani. Trebuie să ne uităm cu un ochi obiectiv la ceea ce înseamnă pădurea. Pădurea are nevoie de intervenţia omului, de aceea au fost gândite aceste utilaje care sunt expuse la târg, care ştiu să protejeze, dar în acelaşi timp ştiu să valorifice cu productivitate foarte ridicată”, a afirmat Ţucunel.
El a menţionat că în sectorul forestier lucrează peste 100.000 de oameni şi sunt aproximativ 12.000 de societăţi comerciale, care împreună realizează o cifră de afaceri de 20 de miliarde de euro anual. Pentru domeniul forestier, un târg ca „Forest România” are o importanţă deosebită, pentru că este singurul de acest fel organizat în România. La târg este prezentă toată gama de utilaje pe care operatorul forestier le foloseşte, începând de la fierăstrăul mecanic, până la utilajele mari, produse în Franţa, Germania, Suedia.
„În România, aceste utilaje intră ca nişte sperietori, cum că ar contribui la defrişarea pădurilor, dar vreau să vă spun că pădurea are mare nevoie de intervenţia omului. Aceste utilaje sunt foarte scumpe iar domeniul forestier este subfinanţat, deşi are nevoie masivă de retehnologizare şi mare nevoie de utilaje”, a punctat Nicolae Ţucunel.
Potrivit acestuia, ar fi nevoie de sprijin bancar, dar domeniul forestier este încadrat la risc ridicat şi băncile nu dau bani. S-a apelat la creditul furnizor şi se încearcă prin societăţile de leasing împreună cu furnizorii să se creeze o colaborare, astfel încât să se primească credit din partea furnizorilor, a arătat Ţucunel.
Singurul târg forestier din România – „Forest România 2017” -, aflat la ediţia a doua, s-a deschis joi, în localitatea Zizin, de lângă Braşov. Până sâmbătă vor avea loc concursuri, demonstraţii practice în pădure, prezentări de soluţii pentru un management durabil al pădurilor şi o exploatare eficientă a lemnului, întâlniri ale forestierilor.