Fermierii mai au parte de o păsuire de câteva luni ca să folosească un pesticid produs de Bayer și proaspăt interzis de Comisia Europeană. O știre Reuters anunța că interdicția intră în funcțiune la 30 aprilie 2020. Reprezentanții celebrei companii au ținut să atragă atenția că decizia Comisiei va produce efecte trei luni mai târziu.
Luni, FOCUS AGRICOL anunța decizia Comisiei Europene de a nu mai reînnoi aprobarea pentru utilizarea unui pesticid care este dăunător pentru albine, interzicând astfel insecticidul thiacloprid produs de grupul german Bayer, potrivit unei știri Reuters, de a invocat un comunicat de presă al Executivului comunitar. Interdicția urma să se aplice din 30 aprilie 2020, când fermierii nu ar mai fi putut utiliza pesticidul, vândut sub brandurile Calypso şi Biscaya.
Reprezentanții Bayer au atras atenția că decizia Comisie Europene precizează că „statele membre vor retrage până la data de 3 august 2020 autorizaţiile pentru produsele fitosanitare care conţin tiaclopridă ca substanţă activă”. În plus, „orice perioadă de graţie acordată de statele membre în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 expiră la 3 februarie 2021”, se precizează în decizia CE, mai arată Bayer.
În 2013, Comisia Europeană a emis Regulamentul (EU) 485 prin care se interzice utilizarea în UE a 3 pesticide folosite la tratarea semințelor unei serii de culturi agricole ca urmare a riscului de a afecta albinele și alți polenizatori. În fiecare an, România a cerut și a obținut derogare de la această directivă pentru cele trei neonicotinoide, invocând faptul că nu există variantă optimă pentru țara noastră la aceste neonicotinoide. Pesticidele în cauză se numesc Clotianidin, Imidaclopid și Tiametoxam.



