Acasă Conferinte Provocări pentru și de la regenerabile

Provocări pentru și de la regenerabile

de Cos

Concluziile celei de-a XXXIX-a ediții a Conferințelor FOCUS ENERGETIC, ce a avut loc pe 17 mai, la Parlamentul României, și care a avut ca temă principală de dezbatere ”Provocările pentru și de la regenerabile” sunt că: investitorii în surse regenerabile de energie întâmpină greutăți, dar, la rândul lor provoacă greutăți; distribuitorii de energie trebuie să facă investiții masive pentru a răspunde cerințelor tranziției verzi, dar, pentru că toate acestea trebuie recunoscute în tarife, iar acestea se regăsesc în facturile consumatorilor, trebuie găsită o formulă optimă, astfel încât să se facă și investiții, dar fără a împovăra consumatorii; proiectele de stocare sunt absolut necesare, nu numai cele privind stocarea energiei, ci și cele pentru captarea, transportul, stocarea și utilizarea carbonului, o tehnologie, de altfel, sigură și care poate crea noi locuri de muncă, foarte bine plătite.

 

PREZENTARI MEDIA

prezentare focus mai 2024 – fisier ppt
prezentare ACUE – fisier ppt
prezentare AFEER – fisier pdf
prezentare Catalin Stancu – Horvath – hidrogen – fisier pdf
prezentare CIROM – fisier ppt
prezentare Claudiu Butacu – prosumatori – energiaTa – fisier pdf

 

INREGISTRARE VIDEO CONFERINTA – limba romana – click aici

INREGISTRARE VIDEO CONFERINTA – limba maghiara- click aici

 

Galerie foto

din aceeasi categorie