Escaladarea războiului comercial dintre Statele Unite și China a atins un punct critic, amenințând să perturbe grav comerțul mondial. Tarifele reciproce de peste 100% determină ca schimburile comerciale dintre cei doi giganți economici să fie prohibitiv de costisitoare. Riscul de recesiune, atât pentru economia SUA, cât și pentru economia mondială, a crescut semnificativ, arată Coface.
Războiul comercial dintre Statele Unite și China a atins niveluri fără precedent. După ce președintele Donald Trump a anunțat tarife vamale pe scară largă pe 2 aprilie, China a ripostat cu măsuri similare. În decurs de o săptămână, ambele țări și-au impus reciproc tarife suplimentare de 125% la importuri. Printre produsele afectate se numără produse fabricate în China, cum ar fi îmbrăcăminte și jucării, precum și exporturi americane, cum ar fi produse agricole și echipamente de înaltă tehnologie.
Potrivit lui Donald Trump costul pe termen scurt al tarifelor este foarte scăzut în comparație cu beneficiile pe termen lung. El le vede ca pe un mijloc de finanțare a reducerilor fiscale, de reducere a deficitului comercial al SUA și de atragere a capitalului străin pentru relocarea producției manufacturiere. Ruperea relațiilor comerciale cu o economie excedentară precum China se înscrie perfect în această logică. Riscul unei prăbușiri a schimburilor comerciale dintre SUA și restul lumii nu este o preocupare pentru Donald Trump conform căruia comerțul mondial există doar în beneficiul SUA. În plus, este puțin probabil ca administrația sa să își încetinească deciziile comerciale și nu se văd (încă) suficiente semne că Congresul este pregătit să își recapete autoritatea asupra tarifelor.
În ciuda progreselor înregistrate în decuplare, comerțul dintre Statele Unite și China rămâne un pilon central al economiei mondiale. O prăbușire a importurilor cauzată de tarife ar duce la o creștere dramatică a prețurilor produselor fabricate sau ar face ca anumite produse importate să devină complet neprofitabile, provocând dispariția lor de pe piața americană. Întreruperea lanțurilor de aprovizionare ar putea afecta sectoare-cheie precum cel auto, chimic și electronic. Inflația ar putea atinge 4% până la sfârșitul anului, iar șomajul ar putea urca la 5-6%, aruncând economia SUA în recesiune.
Un scenariu mai grav ar fi o pierdere a încrederii în guvernanța SUA, care ar putea declanșa o ieșire susținută de capital și o criză a balanței de plăți. Ultimii indicatori merg în această direcție și fac acest scenariu din ce în ce mai probabil. Începând cu 2 aprilie, dolarul american a scăzut de la 0,93 la 0,88 față de euro, iar randamentele titlurilor de Trezorerie au crescut cu 50 de puncte de bază. De la începutul anului, indicele S&P 500 a pierdut 7,6% din valoarea sa. Toate acestea sunt semne ale unei posibile ieșiri a capitalului din țară.
Pentru China, șocul tarifar ar putea fi parțial compensat prin măsuri interne de stimulare. Vânzările interne reprezintă încă 81% din cifra de afaceri a întreprinderilor industriale, în timp ce exporturile directe către Statele Unite reprezintă doar 2,7%. Prin urmare, piața internă rămâne un pilon esențial, iar guvernul chinez (la următoarea reuniune a Politburo de la sfârșitul lunii aprilie) ar putea intensifica subvențiile și măsurile de sprijin pentru IMM-urile și exportatorii afectați. Cu toate acestea, incertitudinile externe persistente ar putea slăbi impactul acestor măsuri, deoarece întreprinderile și consumatorii rămân prudenți în ceea ce privește investițiile și împrumuturile, chiar și la costuri mai mici.
Escaladarea războiului comercial dintre Statele Unite și China ar putea forța partenerii ambelor economii să își revizuiască strategiile comerciale și să aleagă între protejarea industriilor lor naționale sau alinierea la politica SUA pentru a beneficia de tarife mai mici. Această din urmă opțiune ar conduce în mod inevitabil la o reducere a activităților de redirecționare (prin ASEAN, de exemplu) menite să eludeze tarifele. Pentru a contracara această situație, Beijingul ar putea încerca să își îmbunătățească relațiile cu economiile orientate spre export care sunt mai înclinate să apere multilateralismul (Japonia, Asia de Sud-Est și Europa). Deși această strategie pare plauzibilă având în vedere incertitudinile legate de politica tarifară a SUA, China ar trebui mai întâi să calmeze temerile partenerilor săi comerciali cu privire la presupusul dumping, eventual prin impunerea unor cote de export sau a unor prețuri minime.
